Studio foto & video
♥ LITTLE CORNER STUDIO ♥
E cumva paradoxal să spui „colțișor” unui studio mare, cu cel puțin patru spații distincte frumos decorate în stil retro-vintage, cu mobilier stil, cu draperii cu ciucuri grei, cu candelabre și cu lumini de atmosferă, perfect așezate. Dar este un colțișor de suflet care spune multe povești.
Ar fi inutil să vă descriem tot acest spațiu aflat la parterul unei vile interbelice din centrul Bucureștiului, cu camere cu tavane înalte cu candelabre și cu sobe vechi frumos ornamentate, așa cum doar în conacele boierești mai găsești, cu mobilier retro autentic, cu parchet de lemn care scârțâie ușor dar cu farmec, cu atât de multe detalii, accesorii și obiecte cu care te poți juca nu doar admira, așa că vom lăsa galeria foto să vorbească despre această locație și vom fi succinți în restul amănuntelor:
SE ÎNCHIRIAZĂ!
Da, asta era ideea! Studioul se poate închiria integral pentru orice tip de ședință foto sau filmări, de scurtă sau lungă durată.
Mai spunem doar că, bineînțeles, pe lângă tot acest spațiu, sunteți liberi să folosiți aproximativ orice obiect de recuzită din colecția „Little Corner”, obiecte pe care le veți găsi așteptându-vă să vă jucați împreună sub obiectivul aparatului foto/video.
Și, nu în ultimul rând, frumusețea acestui spațiu de închiriat stă și în perpetua lui putere de transformare. Este un loc versatil și atât de viu încât respiră la propriu. Suntem flexibili, avem multe idei, suntem creativi peste poate și avem logistică suficientă să putem face ca fiecare a doua întâlnire să fie ca și cum ar fi prima oară, experiențele fiind unice de fiecare dată.
În timpul sărbătorilor de iarnă, studioul nostru se transformă total. Devine un real Winter Wonderland. O mare diversitate de brazi împodobiți în fiecare cameră, o feerie de lumini și luminițe, o mare de decorațiuni, accesorii, ornamente și jucării că nu te poți abține, indiferent cât de mult ai crescut, să nu începi să crezi iar în magie și-n Moș Crăciun.
♦♦♦♦♦♦♦♦♦
Trebuie doar să ne telefonați, să ne lăsați un mesaj sau să ne scrieți un mail și să vă rezervați, din timp, ziua și ora/orele pentru proiectele voastre și ca să vă întâmpinăm cu o cafea caldă și-o limonadă!






















